Duminica lui lui Zaheu Vameșul

Bunătatea lui Iisus vindecă răutatea sufletului pătimaș

Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii
Luca 19, 1-10

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut și a zis către el: Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și el, grăbindu-se, s-a coborât și L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toți cârteau și ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în fața Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”.

În Sfânta Evanghelie care se citește la Liturghia din Duminica a XXXII-a după Rusalii vedem cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din lacom devine milostiv, arătând pocăință și fapte de pocăință.

Pacea, bucuria și fericirea nu se dobândesc doar prin acumulare de bunuri materiale

Zaheu vameșul este singurul bogat, dintre cei prezentați de Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuiește, chiar dacă înainte de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos era preocupat doar de îmbogățire, asuprind mulți oameni și răpind avutul lor.

În vremea Mântuitorului, vameșii, adică acei oameni desemnați de regimul roman de ocupație să adune taxele pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogățire, colectând cu lăcomie de la populație mai multe biruri decât se cuvenea ori decât permitea legea.

Unul dintre aceștia, Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon și împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui și invidiat pentru bogăția pe care o adunase. El se îmbogățise repede, dar în mod necinstit sau nedrept.

La un moment dat, însă, în viața vameșului Zaheu s-a trezit un dor de schimbare. El și-a dat seama că nu era atât de fericit pe cât spera să fie când luase hotărârea de a aduna multe averi, indiferent de mijloace. Bogățiile adunate de el nu-l mulțumeau sufletește. Simțea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria și fericirea nu vin numai din acumulare de bunuri materiale în jurul omului, ci, mai ales, prin sporirea bunătății spirituale din interiorul omului, din sufletul său

Astfel, în sufletul lacom și nedrept al lui Zaheu vameșul apare o dorință de schimbare. De aceea, el, un om bogat, dar mic de statură, se urcă într-un dud, pentru a reuși să-L vadă pe Iisus din Nazaret Cel ce schimbase viețile atâtor oameni. Deși fapta lui Zaheu ar părea, mai degrabă, inspirată de curiozitate, totuși, în adâncul său, acesta simțea și credea că Mântuitorul Iisus Hristos poate să-l elibereze de patima lăcomiei de averi și să-i dăruiască o nouă cale vieții sale, calea mântuirii. Dovada că Zaheu era mânat de o căutare sinceră și de o tainică dorință de schimbare a vieții, constă tocmai în faptul că Mântuitorul Hristos, Cunoscătorul sufletelor oamenilor, din mare mulțime de oameni, l-a chemat numai pe el pe nume și i-a spus că dorește să fie primit în casa lui.

Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe nimeni în mod pripit, după aparențe, cum face opinia publică superficială

Drumul pe care îl deschide Iisus este calea mântuirii. Cine-L caută și-L întâlnește pe El simte cum Dumnezeu îi schimbă viața. Hristos oferă întotdeauna o nouă șansă celor care Îl caută și le răspunde acestora într-un mod foarte adesea nou, surprinzător și neașteptat. Așa s-a întâmplat cu Zaheu, mai marele vameșilor, un om bogat, lacom și mândru, un om nedrept și asupritor al semenilor săi.

Trecând prin Ierihon, Mântuitorul Hristos este atent la mulțimea care îi iese în cale, îi vede nu numai pe cei de aproape sau pe cei din fața Lui, ci și pe cei de departe sau de pe marginea drumului. Privind spre Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos nu a văzut în el doar un om mic de statură și un curios urcat într-un copac, ci și un suflet în căutare și dornic de schimbare spirituală. De aceea, Iisus i-a spus: „Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. O invitație neașteptată adresată unui vameș, spre mirarea tuturor celor care-l cunoșteau pe Zaheu ca fiind un om rău și lacom. Așadar, Mântuitorul Hristos exprimă în văzul și auzul tuturor dorința Sa de-a intra în casa cuiva care n-ar fi îndrăznit niciodată să-I adreseze o astfel de invitație.

Prin urmare, Evanghelia ne spune că această atitudine a lui Iisus a provocat imediat mirare și murmur în mulțime. Cum am spune astăzi, opinia publică a reacționat negativ la gestul neașteptat al Mântuitorului Iisus Hristos. Poate că toți cei care cunoșteau faptele rele ale vameșului Zaheu erau îndreptățiți să se mire că Iisus „a intrat să găzduiască la un păcătos”. Totuși, Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe oameni ca și opinia publică, pentru că El a venit în lume să-i ajute pe oameni înainte de a-i judeca, a venit să-i vindece de patimi și să-i ridice din păcate, după cum spune El Însuși: „n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea” (cf. Ioan 12, 47).

Bunătatea lui Hristos a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu
Evanghelia ne arată, în continuare, cum și-a înnoit sufletul Zaheu vameșul, după ce Mântuitorul Hristos a intrat în casa lui. Vedem că acest vameș lacom devine darnic, se schimbă radical, dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime, ci pentru că a fost onorat cu o cinste neașteptată. Prezența lui Iisus în casa sa l-a copleșit. De ce? Pentru că i s-a acordat o onoare sau o prețuire pe care știa că nu o merită. Hristos l-a cinstit pe un păcătos care nu merita cinstire din partea oamenilor, întrucât era necinstit în relațiile cu ei. Totuși, milostivirea și copleșitoarea bunătate a lui Hristos a pătruns atât de puternic dincolo de întunericul și răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea sufletul acestui vameș, încât a răscolit în el dramul de bunătate care-i mai rămăsese și a reaprins în el cărbunele omeniei, acoperit de cenușa și zgura păcatului. Când acest aproape stins cărbune al bunătății a fost aprins de focul iubirii milostive și salvatoare a lui Hristos, din el a țâșnit lumina unei vieți noi pentru Zaheu: „iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Tăciunele aproape stins din cauza lăcomiei a devenit îndată torță înflăcărată de dărnicie!
Vedem aici marea înțelepciune a Mântuitorului Iisus Hristos sau dumnezeiasca Lui bunătate de Mare Duhovnic, singurul duhovnic desăvârșit, Care vindecă și eliberează sufletele păcătoșilor, recuperează pe cel pierdut, eliberează pe cel împătimit și ridică pe cel căzut.

Zaheu, lacomul și zgârcitul, devine milostiv, deoarece a căutat și a întâlnit milostivirea nesfârșită a lui Dumnezeu. Omul rău a devenit om bun, pentru că s-a întâlnit cu bunătatea lui Dumnezeu. Omul nemilos a devenit om milostiv față de săraci, pentru că s-a întâlnit cu Dumnezeu Preamilostivul.
Văzând această schimbare în viața lui Zaheu, Mântuitorul Hristos a cuprins în această stare nouă de viață și familia acestuia, arătând astfel cum o familie poate fi părtașă la binecuvântarea lui Dumnezeu dăruită unui membru al acesteia.

„Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el (Zaheu) este fiul lui Avraam.” De ce a mai adăugat, oare, Mântuitorul și cuvintele: „pentru că și el este fiul lui Avraam”? Nu era suficient să spună: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”?

Aceste cuvinte ale Mântuitorului ne descoperă explicația autoinvitării Sale în casa lui Zaheu.A fi numit fiul lui Avraam înseamnă a avea credință. Așadar, în ciuda păcătoșeniei sale, când Zaheu s-a cățărat în dud (sicomor), el a urcat acolo având credința că Iisus îl poate binecuvânta și îi poate schimba viața. Această credință, pe care numai Dumnezeu-Omul a putut-o citi în adâncul sufletului lui Zaheu, ca fiind o deschidere a acestuia pentru o relație nouă, sfântă, a lui cu Dumnezeu, a atras atenția Mântuitorului Hristos. Așadar, întrucât mai întâi harul lui Iisus Hristos a atins tainic sufletul lui Zaheu, a dorit Hristos să intre și în casa lui Zaheu, pentru a împlini și proclama mântuirea și vindecarea sufletului acestuia.

Bunătatea milostivă a lui Dumnezeu eliberează pe oameni de lăcomie
În Evanghelia din „Duminica lui Zaheu” vedem că Dumnezeu schimbă inimile oamenilor, nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales printr-o copleșitoare bunătate care se arată oamenilor păcătoși, adesea, în mod neașteptat și nemeritat. Însă, milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoși, nu doar pentru convertirea acestora, ci și ca un îndemn pentru toți oamenii, care trebuie să devină cât mai buni, mai milostivi, să caute asemănarea cu Dumnezeu Multmilostivul.

Pe de altă parte, pocăința care se arată prin schimbarea spirituală a lui Zaheu vameșul nu este o pocăință care se manifestă doar ca regret pentru relele săvârșite, ci și o schimbare în bine a modului de a gândi, de a simți și de a făptui. Nici Hristos Domnul nu l-a mustrat pe Zaheu, nici Zaheu nu a mai rostit cuvinte de pocăință sau cerere de iertare, ci, copleșit de iubirea milostivă a lui Iisus, păcătosul a trecut direct la faptele pocăinței și ale îndreptării, adică la faptele bune pe care le săvârșește cineva când își schimbă viața în bine și dobândește un suflet bun.

Din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu vameșul Zaheu învățăm și noi că putem să ne schimbăm viața în bine din proprie inițiativă, nu așteptând să fim pedepsiți, nici certați cu boală, cu suferință ori cu mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui Dumnezeu și la dorința Lui de a intra în casa sufletului nostru. Cum și când ne putem noi schimba în bine? În foarte multe chipuri și în orice moment. De pildă, când vedem un om mai credincios decât noi, să nu-l invidiem, ci să ne hotărâm să avem și noi credință mai puternică; când vedem un om mai harnic și mai darnic decât noi, să ne hotărâm să fim și noi mai harnici și mai darnici; când vedem că un om are o viață mai curată decât noi, că trăiește în sfințenie, să ne hotărâm să ne curățim și noi viața de păcate. Făcând așa, auzim și noi cum răsună tainic în sufletele noastre cuvintele lui Hristos Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul credinței”!

Iisus Mântuitorul ne caută necontenit pe fiecare dintre noi, ca și noi să-L căutăm pe El, Izvorul vieții fericite
Evanghelia acestei duminici este plină de învățături duhovnicești, iar concluzia ei, exprimată prin cuvintele Mântuitorului: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” este un motiv de nădejde și încurajare pentru noi toți.

Orice om care rămâne în păcat este un om pierdut, dacă nu se pocăiește. Pocăința, însă, înseamnă o schimbare a vieții, o trecere de pe calea pierzării pe drumul mântuirii, de la fapte rele la fapte bune.

Evanghelia acestei duminici ne arată cum convertirea unui om păcătos s-a produs pentru că i s-a arătat acestuia o bunătate și o onoare nemeritate. Ea ne ajută să înțelegem că multa blândețe și multa bunătate a lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăință, la schimbare în bine. Mulți oameni, deși mai păcătoși decât alții, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deși sunt răi, totuși le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi?

Răspunsul poate fi că Mântuitorul Iisus Hristos așteaptă ca bunătatea, milostivirea și dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoși să-și schimbe viața, să se convertească, nu din cauza fricii sau a temii de pedeapsă, ci datorită bunătății lui Dumnezeu, Care iubește pe orice om și dorește ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorința de mântuire, de viață veșnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi.

Să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne ajute să ne schimbăm și noi viața nu numai când trecem prin necazuri, ci și când primim daruri și binecuvântări nemeritate de la Dumnezeu. Să devenim buni și să săvârșim fapte bune ca roade ale bunătății Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin.

+Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Articol publicat în „Lumina de Duminică” din 17 ianuarie 2010 (www.ziarullumina.ro)